RomânIA Autentică are mereu deschisă lada de zestre. Dacă nu a mai putut oferi o ediţie de sărbătoare pentru vara lui 2020, în formula consacrată în primele patru ediţii, care au înregistrat participarea a mii de români la Hobiţa, Iaşi şi Braşov, anul acesta festivalul s-a întors acolo unde s-a născut, în comuna Peştişani, acasă la Constantin Brâncuşi, prin prezenţa Cristinei Chiriac, iniţiatoarea şi fondatoarea  Flori de ie şi a festivalului RomânIA Autentică.

Cu această ocazie, Cristina Chiriac a vizitat, la invitaţia  primarului comunei Peştişani, Cosmin Pigui, casa memorială Constantin Brâncuşi, ce găzduia expoziţia Dacianei Ungureanu. Ziua RomânIA Autentică a continuat în satul Brădiceni, comuna Peştişani, unde Cristina Chiriac a participat la un eveniment din cadrul proiectului Bunicii comunităţii, ocazie cu care au fost expuse zeci de ii de o valoare inestimabilă, fotografii, obiecte tradiționale, sculpturi, goblenuri, țesături, covoare oltenești, ceramică dar și o expoziție interactivă cu războaie de țesut, cu gherghef, furci și fuse, vârtelnițe și sucale. Proiectul Bunicii Comunității a fost gândit de primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui, ca o soluție pentru toți vârstnicii izolați de familie și societate din cauza prejudecății că “bătrânețea e urâtă”. Folosind fonduri europene, a găsit o formă prin care toți seniorii din Peștișani să redevină activi, să-și continue meșteșugurile și să-și redescopere utilitatea punându-și experiența în slujba comunității. Bătrânețea este frumoasă și demnă la Peștișani!

 „Dacă un festival se desfăşoară în patru ediţii, înseamnă că şi-a confirmat locul în inima publicului, că toate căutările de la început au găsit un răspuns şi manifestarea s-a aşezat ca un râu în matca sa. Am visat la cea de-a cincea ediţie, cu desfăşurarea consacrată deja, simultan în Peştişani, Iaşi, Braşov, și poate încă un loc nou. Regretul nostru este că meşteşugarii care au nevoie de spaţii de expunere pentru a-şi împărtăşi munca, experienţa şi pentru a duce mai departe tradiţia şi talentul, nu s-au putut bucura în acest an de un festival pe măsura importanţei eforturilor lor“, transmite Cristina Chiriac tuturor celor care aşteptau ediţia 2020 a festivalului RomânIA Autentică.

„Acum 4 ani ne-am alăturat, încă de la început, Festivalului RomânIA Autentică unul dintre cele mai importante proiecte la care am participat. Într-un timp record a devenit unul dintre cele mai importante evenimente din Oltenia, chiar din țară. Ziua de 24 iunie trebuie să rămână în sufletul oamenilor ca ziua de debut al Festivalului RomânIA Autentică, motiv pentru care, cu toate limitările impuse, am punctat ziua atât la Hobița cât și la Brădiceni. Anul viitor vom relua festivalul la dimensiunea pe care o merită și cu o largă participare națională”, a declarat Cosmin Pigui, primarul comunei Peştişani.

Povestea festivalului RomânIA Autentică s-a plămădit adunând de pe întreg cuprinsul ţării scântei din tezaurul popular, aduse de meşteşugari, interpreţi de muzică populară, instrumentişti, creatori şi păstrători ai celor mai valoroase elemente din cultura populară a românilor.

Conservăm, promovăm, încercăm să păstrăm şi să dăm mai departe ceea ce am găsit în lada de zestre a bunilor noştri. O fac meşteşugarii pe care îi aşteptăm anul viitor cu frumuseţile ce ies din mâinile lor pricepute. O facem când purtăm o ie, când punem sarmale într-un blid ceramic ori când închinăm o cană cu vin, zămislită din lutul acestui pământ, o facem învârtind o horă sau suspinând de dor atunci când o doină îşi tremură viersul. Vă invităm în 2021, de Sânziene, să petrecem împreună Ziua Iei, alături de meşteşugari şi artişti, la cel mai important festival de profil, RomânIA Autentică, evenimentul ce leagă cu fir tricolor sufletele celor ce simt şi trăiesc româneşte!