De-a lungul istoriei sale zbuciumate, poporul român şi-a modelat sufletul, dând la iveală folclorul de o bogăţie extraordinară. Diversitate, subtilitate, rafinament, o rară sensibilitate exprimată în creaţii pe cât de variate, pe atât de originale. Aceasta e RomânIA noastră autentică şi pe ea ne pregătim din nou să o celebrăm de ziua iei, în miezul lunii iunie.

Mereu aflat la intersecţia civilizaţiei apusene cu cea răsăriteană, a tradiţiei balcanice, colorate şi plină de vitalitate, cu cea riguros elegantă a Europei centrale, poporul român şi-a păstrat esenţa, cultivându-şi expresia artistică în creaţii materiale şi imateriale, ştafete preţioase manifestate în lemn, piatră, mătase, cu acul şi aţa, cu muzica şi versul, cu râsul şi plânsul, cu pământul, apa, focul, toate îmblânzite, acoperite de culoare şi sensibilitate.

Vă mai aduceți aminte cum a fost anul trecut la Hobița, Iași și Brașov?Anul acesta vom aduce din nou versul şi cântecul popular, pentru că ele reflectă temperamentul profund al românilor, viaţa socială, istoria, frământările, toate pline de evenimente încărcate de durere, tragism, eroism sublim, dar şi trădare, generozitate şi lăcomie, dar şi aventuri fabuloase, cu haiduci, poveşti cutremurătoare de dragoste, pilde nemuritoare de sacrificiu şi devotament. Un fatalism specific transpare din folclorul nostru, generator de multă poezie, luciditate, realism, într-un amestec fermecător, lipsit de misticism. Românul şi-a cântat doina şi balada, pregătindu-se pentru o nouă luptă cu destinul şi cu vicisitudinile vieţii,chiar dacă a făcut-o plângând adesea.

Nu vor lipsi meşteşugarii, cu tot ceea ce scriu ei cu arta moştenită din bătrâni, cu semnele al căror sens l-au pierdut, dar care ne mai unesc într-un mod subtil cu spiritul acestui pământ, căruia îi aparţinem şi la care ne raportăm. Vor veni cu iile şi fotele, cu velinţele şi oalele de lut, cuîmpletituri şi cuşme, cu darurile pământului şi cu bucuria sufletului.

Câtă vreme nu s-a stins încă scânteia de autenticitate din sufletul acestui popor, mai avem motive de bucurie şi speranţa că ceea ce au creat de-a lungul secolelor generaţii de ţărani români nu s-a spulberat sub tendinţele de nivelare şi uniformizare ale ultimilor ani. Din Muscelul cel împodobit cu marama de borangic vă invităm din nou să vă pregătiţi ia şi bucuria pentru a sărbători însuşi sufletul acestui neam.