ie romanesca

CÂND, UNDE, CUM?

Când? 24 iunie a.c., de SÂNZIENE

Festival RomânIA Autentică, ediția a doua,  va avea loc în data de 24 iunie 2017 și reprezintă totodată o provocare, o mândrie de a strânge laolaltă pentru prima dată în istoria postdecembristă peste 10.000 de purtători de straie naționale, ie românescă, de Sânziene (24 iunie a.c.) la IAȘI, Târgu Jiu și HOBIȚA Gorjului și astfel împreună să rescriem istoria iei românești, să construim bazele unui parteneriat de lungă durată ce are ca scop promovarea valorilor românești atât la nivel național cât și la nivel internațional.

Ada Beraru Ionescu

Unde? IAȘI, Târgu Jiu, Hobița (Peștișani)- simultan

Organizată anul trecut la Hobița Gorjului, RomânIA Autentică a ales pentru cea de a doua ediție,Iașiul. Ne propunem continuarea acestui festival astfel încât în câțiva ani el să fie organizat simultan în mai multe orașe din țară în aceeași zi. Pe lângă tradițiile și obiceiurile locale, se readuc în prim plan valori locale, se promovează destinații turistice dar și micii meștesugari. Anul acesta, după Hobița a venit rândul Iașiului.

Palatul Culturii

Iașiul, nu a fost o alegere aleatorie ci a venit într-un context cultural, 2017 fiind considerat anul Creangă (180 de ani de la nașterea scriitorului) dar și având în vedere importanța strategică a fostei capitale a Moldovei acum mai bine de 100 de ani, importanța strategică pentru națiunea română de a făuri istorie și de a salva onoarea unui întreg popor.

Romania Autentica

 Cum? Unde ne găsiți?

Astfel,  24  iunie 2017 va avea loc un eveniment unic simultan atât   în Iași cât și în Tărgu Jiu, Hobița.

La IAȘI, Festivalul RomânIA Autentică va avea loc între pietonalul Stefan cel Mare și poalele Palatului Culturii și va fi organizat ca o sărbătoare autentic românescă.

Continuăm tradiția și anul acesta astfel încât, Festivalul RomânIA Autentică la debuta în Târgu Jiu, la fel ca și anul trecut, și va continua  pe platoul Poiana Mare din satul Hobița, comuna Peștișani, acasă la Brâncuși.

Festivalul RomânIA Autentică este organizat de Asociația Națională a Antreprenorilor, Primăria Municipiului IAȘI, Consiliul Județean Gorj, Primăria Tg. Jiu, Consiliul și Primăria Primăria Peștișani, Flori de ie. 

Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături, partenerilor media principali: TVR, TVR i, Agerpres, Radio România Actualități precum și: Eva. ro, Șuete.ro, Garbo, Kudica, Cluj Manifest, Ziarul BURSA, Țărăncuța Urbană, Vacanțe la țară, Radar de media, Leaders United, Canal 33, Business Women, Iași Tv Life, Etno Tv, Romania TV, Gorjeanul, Radio Infinit, Radio Impact FM, Gorj Domino, Pandurul, Impact în Gorj, Radio Accent,  Accent TV, Radio Sud,  TV Sud, Radio Tg. Jiu , Gorj TV, Tele 3, , Radio Iași, Radio Hit, precum și Ansamblului Doina Gorjului, Asocieției Acasă la Brâncuși, ANTREC, Brândușei Bordeianu, Make-up artist , Pandorra Style.