Pictura, de cele mai multe ori, o formă de evadare, un bunker, ferit de realitatea nedreaptă a multor artiști. Creația ta nu te poate condamna, nu te poate judeca. Acțiunea de a picta, nu te poate dezamăgi și pasiunea nu îi permite să te părăsească. Pentru unii, însă, pictura este un mod mai ușor de a își exprima trăirile interioare, de a își expune, nonverbal, viziunea asupra existenței proprii.
Un asemenea exemplu este Theodor Aman, un faimos pictor și sculptor al țării noastre. Născut pe 20 martie 1831, în Câmpulung Muscel, și copilărind în Craiova, artistul, pedagog și academician român, a fost, de asemenea, și întemeietorul primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.
Artistul nostru era un cult înnăscut. Îi plăcea să citească Descartes, Hugo, Voltaire și obișnuia să își petreacă diminețile pictând și serile urmărind diverse piese de teatru. Printre prietenii lui de suflet se număra și Iscoveanu, Bolintineanu, Bolliac și, nu în ultimul rând, Nicolae Bălcescu .
Asemeni multor creatori români, acesta hotărăște să părăsească țara, stabilindu-se în Paris, în anul 1850. Până în anul 1858, participă la numeroase expoziții și galerii și ajunge un mare apreciat. În 1858, însă, mânat de dorul de țară și de tot ce găzduiește aceasta, revine în România, unde își continuă și își promovează talentul.
Printre multele capodopere aparținându-i, se află și tablouri pe teme istorice: „Unirea Principatelor”, „Izgonirea Turcilor la Călugăreni”, „Bătălia de la Oltenița” și picturi culturale: „Țiganca”, „Car cu Boi”, „Muzeul de Artă din Craiova”.
„Car cu boi” poate fi considerat, de departe, cea mai reușită creație a sa și asta pentru că reușește să capteze simbolurile unui trăi în mediul rural. Casele din chirpici, cu un acoperiș din fân, animalele obosite, tragând căruța din lemn vechi, ce cară butoaie de vin și alte băuturi, către cârciumile din sat.
Asemeni lui Theodor Aman, țara noastră dragă a găzduit și găzduiește în continuare, zeci de alți artiști. Ei transformă visele în pânze de valoare și ne încântă ochii și mintea, colorându-le. Fiecare pată reflectă tristețea, frică, bucuria, confuzia creatorului. Fiecare infim detaliu poartă un sens, fie acesta ascuns sau de la sine înțeles.