OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Constantin Brâncuşi este, fără îndoială, creatorul sculpturii moderne. Eleganța operelor sale îmbină în mod armonios simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Pentru artiștii vremii noastre, Brâncusi înseamnă verticalitate, imponderabilitate şi respect acordat luminii şi spaţiului. Toate acestea s-au cristalizat într-o operă ce a influenţat în mod profund conceptul modern „de formă” în sculptură, pictură şi desen.

Născut pe 19 februarie 1876, în satul Hobiţa din judeţul Gorj, Brâncuşi învaţă să sculpteze lemnul încă din copilărie, pentru a confecţiona diferite obiecte casnice. În Romania acelor vremuri, lucrurile comune, stâlpii şi faţadele caselor erau adesea decorate cu sculpturi în lemn. Stilul acestor ornamente va influenţa în mod hotărâtor opera artistului, care mărturisea în memoriile sale: „modul meu de viaţă e marcat de valorile ţării mele de origine: de simplitate, bun simţ şi dragoste de natură”.

La vârsta de numai 9 ani, Brâncuşi pleacă de acasă şi se întreţine singur, lucrând timp de 6 ani ca băiat de prăvălie la o cafenea din Craiova. În tot acest timp, continuă să sculpteze în lemn. Printre altele, îşi confecţionează singur o vioară, fapt care atrage atenţia unui client al cafenelei în care lucra. Impresionat de abilitatea ieşită din comun a micuţului oltean, respectivul client îl va ajuta pe tânărul Brâncuşi să intre la „Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova”, în 1898.

În 1905 obţine o bursă de studii în Franţa, unde se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase, în clasa lui Antonin Mercie. Iar în 1907 este acceptat ca practician în atelierul lui Rodin. Nu după mult timp, plin de încredere, îşi va părăsi maestrul, comparându-l „cu un arbore la umbra căruia iarba nu creşte”.

Din acest moment artistul devine din ce în ce mai sigur de drumul pe care merge. Modelajul fin, sensibil la efectele luminoase se îndepărtează în mod dramatic de incidentele de tip impresionist, din perioada Rodin. Brâncuşi începe o lungă luptă pentru surprinderea esenţei, a ceea ce este durabil, eliberat din încătuşarea clipei. Îi stau mărturie sculpturile lui din perioada imediat următoare – Cuminţenia pământului, Sărutul (1907), Somnul (1908), Muza adormită (1909-1910), Pasărea măiastră (1910), Prometeu (1911), Domnisoara Pogany (serie 1912-1933).

Brâncuşi devine din ce în ce mai cunoscut. Se bucură de succes în şi Statele Unite, la New York, unde, în 1913, participă la Expoziţia internaţională de artă modernă şi deschide prima sa expoziţie personală la „Photo Secession Gallery”, prin grija lui Alfred Stieglitz şi Edward Steichen.

Dar nimic din ceea ce artistul a sculptat de-a lungul vieţii nu va egala în ochii noştri lucrările sale monumentale din Târgu Jiu, create între 1937-1938. Fiecare trecere prin „Poarta Sărutului”, către „Masa Tăcerii” şi, mai departe, spre „Coloana Infinitului” reprezintă, de fapt, o împărtăşire întru Brâncuşi şi o întâlnire cu spiritul marelui sculptor. O moştenire inegalabilă lăsată conaţionalilor săi. Nouă.